ce sunt valorile spirituale
Când sunt aplicate corect în viaţă, valorile spirituale ne aduc foloase pe plan fizic, afectiv şi spiritual. În mai puţin de un secol, în Franţa numărul preoţilor a scăzut drastic, de la 14 preoţi la 10 000 de locuitori, la mai puţin de un preot la 10 000 de locuitori, în prezent. Un interes tot mai scăzut pentru viaţa religioasă. Jean Delumeau, care studiază istoria religiilor şi este membru al Institut de France, susţine că este imposibil ca cineva să-şi facă propria religie independent de un sistem consacrat. Aceasta este datoria oricărui om“. În societatea occidentală, religia à la carte câştigă tot mai mult teren, fiecare considerând că are dreptul să-şi aleagă singur convingerile. . Cel care a inițiat proiectul căsniciei este Dumnezeu și este interesat să aibă familia legată de El. Trăind într - o societate creștină, setul de valori și precepte moral - creștine ar trebui să fie Cauzele Spirituale Ale Bolilor “Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi. Unele sunt fundamentale (cardinale), altele sunt secundare sau derivate; unele tin de scopuri (denumite valori finale), altele de mijloace (valori instrumentale); unele privesc lucrurile (opere, bunuri), altele privesc persoanele (caracter, personalitate); anumite valori au caracter facultativ, altele au un … Dintre cele 30 de persoane prezente numai 3 se declară credincioase.“ — La Croix, cotidian catolic francez. Valori spirituale. Sunt multi pe aceasta nisa, dar nu toti pot oferi si calitate. Posedând o înţelepciune superioară, de origine divină, Solomon ştia că valorile spirituale pot aduce foloase mult mai mari. Iar pentru atingerea acestor obiective mulţi recurg la mijloace necinstite. Cucât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi … — 1 Timotei 6:9, 10. Nu ne naştem cu valori. Nu face datorii inutile. Despre aceasta se va vorbi în articolul următor. Valorile sunt centrale în configurația personalității umane și îndrumă judecățile, atitudinile și acțiunile noastre; astfel valorile se exprimă prin atitudini. Cum se măsoară corect și ce probleme de sănătate poate indica un puls prea ridicat sau unul prea scăzut? Dar e adevărat că experienţa e cel mai bun profesor, aşa cum se spune? Din experienţele personale — plăcute sau mai puţin plăcute — putem trage învăţăminte valoroase. Materialismul şi efectele lui vor fi complet înlăturate (2 Petru 3:13). Fiecare suferință cu care ne confruntăm este o boală pe care refuzăm să o vedem și în care rămânem blocați. Ea demască lăcomia arătând ce este de fapt aceasta: idolatrizarea eului. El a scris: „Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Lumea îi iubeşte pe cei ce adoptă valorile ei (Ioan 15:19). Ceea ce vei alege depinde de preţul pe care îl pui pe fiecare dintre situaţii în acel moment. — Psalmul 119:105. . Este adevărat că, într-o anumită măsură, banii pot asigura ocrotire (Eclesiastul 7:12). Iată ce se afirma în ziarul francez Le Monde referitor la sinodul Bisericii Catolice care s-a ţinut la Roma în luna octombrie a aceluiaşi an: „Bisericii îi este din ce în ce mai greu să-şi propovăduiască mesajul într-o societate care a devenit «alergică» la acesta. Iată câteva exemple: munceşte cu conştiinciozitate, fii cinstit, foloseşte-ţi banii cu înţelepciune şi nu fi leneş. Manifestând stăpânire de sine şi limitându-te la bugetul de care dispui, poţi reuşi chiar să faci cumpărături mai mari. Decât să spui că nu e bine să-ţi consumi timpul pe afaceri şi nu cu familia sau vice-versa, mai bine ai căuta să descoperi care sunt adevăratele tale valori. Valorile personale sunt, de asemenea, reperele în funcție de care definim cine suntem și ce ne dorim. Nu este disponibil niciun material video. Cu douăzeci de ani în urmă, 45% dintre cetăţenii francezi dezaprobau homosexualitatea. Din acest motiv, nu este suficient sa anihilam, pur si simplu, efectul bolii cu ajutorul medicatiei din planul fizic si sa speram ca totul va fi bine. Nu permite ca dorinţele de azi să devină necesităţile de mâine. Sunt tolerate practici condamnate în mod clar în Sfintele Scripturi. Iehova oferă adevăruri preţioase prin intermediul Cuvântului său, al spiritului său şi al organizaţiei sale (Psalmul 1:1–3; Isaia 48:17, 18; Matei 24:45–47; 1 Corinteni 2:10). Apostolul Pavel a scris: „Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită şi în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi nocive, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi ruină. În prezent, 80% o consideră o practică acceptabilă. Stabileşte ce îţi este necesar. (se deschide o fereastră nouă), Turnul de veghe (ediția de studiu) | 15 aprilie 2003. Academia.edu is a platform for academics to share research papers. Această atitudine îi influenţează pe oamenii religioşi şi nereligioşi deopotrivă, la toate nivelele societăţii. Totuşi, când s-a uitat la ce realizase, a afirmat: „Totul era deşertăciune şi goană după vânt“. „Am reuşit să-mi reconsider valorile şi am învăţat să fiu mulţumit cu strictul necesar“, spune Don, un fost bancher. Cauza suprema a tuturor bolilor poate fi regasita in cadrul lumii din alte dimensiuni – in aceleasi regiuni din care boala isi extrage puterea initiala de a ne agesa. Ce ridica suspiciuni. Aşa cum stratul de ozon ne protejează de razele solare dăunătoare, la fel principiile morale sănătoase ne ocrotesc, conştientizându-ne de efectele periculoase ale materialismului. Dumnezeu le-a spus israeliţilor din vechime: „O! „Credinţa nu poate supravieţui dacă nu este bine înrădăcinată în solul stabil al unei anumite confesiuni.“ Valorile spirituale şi practicile religioase sănătoase trebuie să facă parte dintr-un tot armonios. Aşa cum s-a arătat mai sus, mulţi oameni care asistă la slujbele religioase refuză să accepte preceptele morale ale bisericii lor. Popularizarea acestei noţiuni, care merge mână în mână cu drepturile omului, ne-a ajutat să creăm un cadru de referinţă pentru a estima dacă oamenii sunt trataţi cu demnitate şi dacă integritatea lor este în pericol sau nu. Cu ele măsori cât de împlinită este viața ta și în funcție de ele îți dai seama dacă mergi în direcția cea bună. Deseori, această slăbiciune a omului e exploatată de o forţă nebănuit de mare — publicitatea! Peste tot în Europa se observă o creştere a mediei de vârstă a preoţilor şi se face simţită o lipsă de preoţi chiar şi în ţări precum Irlanda şi Belgia. În prezent, numai 6% dintre francezi cred că „adevărul poate fi găsit într-o singură religie“, comparativ cu 15%, câţi erau în 1981, şi 50%, în 1952. Curios cum la intrebarea de ieri "care sunt valorile poporului roman? De la un capăt la celălalt, Biblia ne aminteşte că Dumnezeu este cel care stabileşte normele sănătoase de conduită şi moralitate, deşi le dă oamenilor libertatea de a le urma sau nu. Boaz şi Rut — O căsătorie aparent imposibilă. Normele morale susţinute de ea sunt inegalabile. Familia este de origine divină și este ”încărcată” cu valori spirituale, divine. . Şi-a construit case, a avut grădini, livezi, servitori, turme, cântăreţi şi cântăreţe, mult argint şi mult aur. Apreciez totusi curajul Alexandrei, de a da un raspuns. . Religia creştină universalistă a devenit una din principalele puteri spirituale care a subminat puterea Imperiului Roman, extins pe trei din cele cinci continente terestre.Împreună cu celelalte două religii născute din Biblie,evul mediu de o mie de ani în Occident şi mai bine de o mie de ani în alte regiuni ale Globului a stat sub influenţa hotărâtoare a religiilor.Modernitatea a continuat acest rol preeminent al … Sunt principii morale, sau etice, pe care le considerăm utile şi importante. În acest sens, Isus a spus: „Încetaţi să vă mai acumulaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina rod şi unde hoţii sparg şi fură. — Efeseni 5:22—6:4. Aceiaşi oameni care au primit cu aplauze declaraţiile papei cu privire la drepturile omului refuză să-l ia în seamă când cuvintele sale vizează viaţa lor privată. Tineri, Iehova nu va uita lucrarea voastră! Una din teoriile care prezinta cauzele bolii v-o prezenta… Apatia religioasă se răspândeşte peste tot. — Les valeurs des Français — Évolutions de 1980 à 2000 (Valorile francezilor — Evoluţia acestora în perioada 1980–2000). Proporţia celor care spun că nu aparţin nici unei religii a crescut de la 26%, cât era în 1980, la 42%, în 2000. Toate acestea pot avea urmări grave. „Cincisprezece cupluri asistă la o şedinţă serală [organizată de Biserica Catolică] pentru consilierea celor care intenţionează să se căsătorească. „Legea DOMNULUI este desăvârşită . Ele reprezinta codul nostru intern. Milioane de oameni de pretutindeni consideră că această carte preţuită de-a lungul veacurilor are şi în prezent valoare practică şi este ‘o candelă pentru picioarele lor şi o lumină pe cărarea lor’ (Psalmul 119:105). De fapt, Iehova, Creatorul nostru, ştie cel mai bine ce ne face cu adevărat fericiţi. Valorile creează motivație, motivația noastră înainte să facem orice. Îl poate priva chiar de un somn liniştit noaptea (Eclesiastul 5:12). Sfaturile ei aduc întotdeauna foloase. (Mat.10:17) -marginalizarea celor care vad si care gandesc corect… -indepartarea celor care au curajul sa-si exprime nemultumirile -nemultumitii sunt etichetati ca si „scandalagii”,si sunt dusi la comitet ca sa li se inchida gura, sa fie pedepsiti sau exclusi din biserica 16.) Goana după mai mult poate pune complet stăpânire pe cineva, răpindu-i orice bucurie, pe care altfel ar fi putut s-o aibă. Solomon i-a întrecut în bogăţii pe toţi înaintaşii săi. Copyright © 2021 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania. Secretul stă în acumularea de bogăţii spirituale, care aduc o viaţă cu adevărat fericită şi plină de satisfacţii. — Proverbele 6:6–8; 20:23; 31:16. Numai pentru scopul înțelegerii modului în care funcționează valorile … Programele de radio şi de televiziune sunt saturate de reclame care îi încurajează pe oameni să cumpere lucruri de care poate că n-au nevoie şi pe care probabil nici nu şi le permit. . Psalmistul ne ajută s-o identificăm. Biblia afirmă: „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă“ (Proverbele 21:5). „Părinţii mei au făcut tot posibilul pentru a mă convinge că nu e practic să cauţi valori spirituale“, îşi aminteşte Greg. Apoi, lucrurile care fac viaţa de mii de ori mai frumoasă — o sănătate perfectă, o muncă plină de satisfacţii, destindere sănătoasă, relaţii de familie călduroase şi o permanentă prietenie cu Dumnezeu — vor aduce pentru totdeauna omenirii o adevărată fericire. Care sunt valorile unui puls normal? În schimb, valorile spirituale sunt eterne. Biblia condamnă stilul de viaţă materialist, atât de răspândit în zilele noastre. Valorile spirituale aduc foloase durabile, nu satisfacţii imediate. Valorile universale sunt considerate a fi considerate pozitive de marea majoritate a culturilor, țărilor și ființelor umane. . Deîndată ce încetăm să năzuim către Divin noi ne cufundăm în uman şi începem sădepindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. — Isaia 48:18. Este adevărat că preocupările materialiste pot satisface dorinţele de moment, dar lăcomia nu are nici un viitor. — Luca 14:28–30. Cum au ajuns ei la această concluzie? 2) Valorile si principiile morale nu numai ca ne pot ghida, dar ne pot inspira si motiva, dandu-ne energie si pofta de viata pentru a face ceva semnificativ. În plus, o familie reuşită se clădeşte cu înţelepciune şi cu iubire, nu cu avuţii materiale. Afland care sunt valorile personale si invatand sa le respectam, pot aparea schimbari pozitive in mai multe aspecte ale vietii noastre cum ar fi cresterea increderii in sine, persoana se simte mai verticala pentru ca a invatat cum sa-si apere valorile, stie ce resursa interioara poate folosi intr … 3) Sensibilitatea produsa de esecul de a ne trai viata conform principalelor valori ne poate duce la o vinovatie neproductiva sau la o nemultumire de sine care ne motiveaza sa ne imbunatatim trasaturile de personalitate. Asemenea unor nestemate, adevărurile profunde din această carte aşteaptă să fie descoperite. Examinând aceste „pietre rare“, de o valoare inestimabilă, ai şansa de a alege în cunoştinţă de cauză cel mai bun şi mai recompensator mod de viaţă. Dă mereu întâietate lucrurilor importante. Biblia spune: „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mãdularele lui“ (1 Corinteni 12:27). POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE, TURNUL DE VEGHE (EDIȚIA DE STUDIU) 15 aprilie 2003, https://assetsnffrgf-a.akamaihd.net/assets/ct/04b98afc7d/images/cvr_placeholder.jpg. Valorile tale sunt ceea ce este important pentru tine, în viață și în muncă. De aceea, o instruire bazată pe Biblie ne poate schimba complet punctul de vedere cu privire la lucrurile materiale. Isus a dovedit o atitudine potrivită faţă de lucrurile pe care le-a folosit. De ce putem spune că îndrumarea divină este cea mai bună? Ce sunt VALORILE PERSONALE? Standarde cu care ne nastem sau pe care le definim si conturam in timp. TURNUL DE VEGHE (EDIȚIA DE STUDIU) 15 aprilie 2003, Partajează Unde pot fi găsite adevăratele valori spirituale? Cuvântul lui Dumnezeu este o sursă inegalabilă de instruire deoarece conţine cea mai veche şi mai exactă relatare despre experienţa umană. Unii observatori atribuie deja poziţia sfidătoare [a Olandei] cu privire la moralitate şi eutanasie unei decreştinizări brutale“. Partajează Photo by Andrea Piacquadio from Pexels Ce sunt valorile vocaționale Conform profesorilor Miclea și Lemeni, valorile sunt convingerile bazale ale unei persoane, referitor la ceea ce este important în viață, în relațiile interpersonale dar și în muncă. Relaţiile cu ceilalţi au şi ele de suferit când obiectivele materialiste pun stăpânire pe viaţa noastră. Proverbul inspirat spune: „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci şi cel ce ia cu împrumut este servitorul celui ce-i dă cu împrumut“ (Proverbele 22:7). Probabil vă daţi seama că e mai bine să învăţăm din eşecurile sau din succesele altora, decât să facem aceleaşi greşeli şi să suferim (1 Corinteni 10:6–11). Valorile sunt ceea ce e important pentru noi. Pavel a scris: „Lucrurile care se văd [cele materiale] sunt temporare, dar lucrurile care nu se văd [cele spirituale] sunt veşnice“ (2 Corinteni 4:18). Valorile spirituale — Încotro? În loc să intrăm într-o goană acerbă după bogăţii, putem trage foloase în prezent urmând un mod de viaţă mai bun. . Şi valorile morale trec printr-o criză. Dacă păstrezi bine lucrurile pe care deja le ai, reuşind astfel să le foloseşti mai mult timp, vei reduce risipa. Ea încearcă să le încânte oamenilor simţurile — văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul — pentru a-i convinge să adopte un stil de viaţă materialist. — Matei 6:19, 20. Valorile spirituale ajută şi la legarea unor prietenii durabile. De multe ori, în spatele acestor tragedii se află o preocupare exagerată pentru lucrurile materiale. . Cu siguranţă, cel mai bine este să învăţăm din înţelepciunea Creatorului nostru iubitor! TURNUL DE VEGHE (EDIȚIA DE STUDIU) 15 aprilie 2003, Conectează-te Mărturia DOMNULUI este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor [lipsit de experienţă, NW]“ (Psalmul 19:7). Trebuie să le învăţăm fie de la apropiaţii noştri, fie de la o sursă superioară. Opțiuni de descărcare pentru publicații Curând, în lumea nouă promisă de Dumnezeu, visul de prosperitate al omenirii se va realiza pe deplin (Psalmul 145:16). Dintre cele 30 de persoane prezente numai 3 se declară credincioase.“ — La Croix, cotidian catolic francez. Valorile spirituale sunt cele specific umane, cum ar fi iubirea, mila...ca sa poti sa faci diferenta mai bine te poti gandi ca opusul acestora sunt valorile materiale, legate de avutia baneasca Iar valorile estetice sunt cele care valorifica, evidentiaza frumosul, frumusetea. Isus ne-a învăţat să ne rugăm: „Dă-ne pâinea noastră pentru ziua aceasta, potrivit necesităţilor zilei“ (Luca 11:3). Iubirea de bogăţii îi seduce pe oameni făcându-i să-şi dorească mai multe bogăţii, mai multă faimă şi putere. Dacã te-ai încrezut în Domnul Isus ca Mântuitor al tãu, faci parte din trupul (familia) lui Hristos. Pentru ca adevarata vindecare sa se intample, trebuie sa abordam cauza bolii. Ei nu consideră că conducătorii religioşi au dreptul să stabilească norme de comportament. Mai puţin de 10% dintre catolicii din Franţa asistă în fiecare duminică la liturghie şi numai 3–4% dintre catolicii parizieni merg cu regularitate la biserică. — Ioan 6:10–13. Sunt acel filtru intern prin care tindem sa facem alegerile in viata, sunt acele standarde interne care ne influenteaza atat atitudinea cat si comportamentul. Mai degrabă, acumulaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu rod şi unde hoţii nu sparg şi nu fură“. — Eclesiastul 12:13. Valorile spirituale aduc foloase durabile, nu satisfacţii imediate. Asadar, nu doar valorile in sine sunt cele ce trebuie transmise copilului – ci si calea de a aspira si a atinge acele valori (instrumentele folosite, numite tot valori – valori instrumentale). În 1999, George Carey, arhiepiscop de Canterbury, a avertizat că „doar o generaţie mai desparte [Biserica Anglicană] de sfârşitul ei“. Pavel a scris: „Lucrurile care se văd [cele materiale] sunt temporare, dar lucrurile care nu se văd [cele spirituale] sunt veşnice“ ( 2 Corinteni 4:18 ). — Romani 1:26, 27; 1 Corinteni 6:9, 10; Evrei 13:4. Nu neapărat. . Ce sunt darurile spirituale? Oamenii nefericiţi sau cei atinşi de boli grave sunt cei care nu sunt în stare să găsească nimic frumos în ei şi în jurul lor. El ştia că bogăţiile spirituale aduc foloase permanente şi sunt superioare în toate privinţele câştigurilor materiale efemere. Unde poate fi găsită o astfel de armonie, de coerenţă, într-o societate atât de schimbătoare? Potrivit cărţii Les valeurs des Français, în prezent mulţi credincioşi deviază în mod ireversibil de la căile Bisericii.